Nici nu stiu ce titlu este potrivit pentru ceea ce vreau sa va arat astazi in aceasta postare, oricum mai important ce continutul.
A inceput luna decembrie si oficial este iarna, si normal ca ne gandim la Craciun de pe acum si la cum vom amenaja casa, cum impodobim bradul etc.
M-am gandit sa vin cu cateva idei simple de aranjare a bomboanelor de pom pe care obijnuim sa le punem in bradul impodobit. Ma gandesc ca ar fi dragut daca am avea si aceste dulciuri depozitate si sub alta forma pentru a ne fi mai usor sa "furam" cate o bomboana, noi sau musafirii nostri astfel ca am sa va arat in imagini la ce m-am gandit. Si cred ca sunt niste idei si de decoratiuni pentru ca dau tare bine sub brad sau pe masa.
Pentru prima idee eu am folosit o cutie din plastic transparent in care au fost niste globuri, bomboane de brad in cu ambalajul auriu si mov/roz si o banda aurie cu care a fost legata initial cutia cand a avut globurile in ea.
Umplem cutia cu bomboane si o legam ca pe un cadou cu banda. Aceasta arata foarte bine sub brad.
Bomboanele mai pot fi puse intr-un bol sau pentru cine nu are un astfel de bol poate incerca cu un borcan cu o forma mai speciala si poate sa legati la gat o fundita ceva sau chiar sa atarnati niste globuri mici de o sfoara la gatul lui.
Pentru alte dulciuri precum batoanele de ciocolata puteti folosi o cana cu model de craciun in care sa le puneti in picioare si arata foarte dragut. Eu am avut un om de zapada.
Sper sa va placa ideile mele si vreau sa imi spuneti ce alte idei puneti voi in practica:D.
dragute idei, anul asta mi-am cumparat 2 cosulete mai micute rosii , si intr-unul dintre colturi are un mos Craciun. Anul trecut am primit si eu un borcanel mare cu capac cu mos pe care il implu si pe el cu bomboane , dar il tin in bucatarie :))
RăspundețiȘtergeresuper ideea cu cutia de bomboane:)
RăspundețiȘtergereo s-o incerc!
Hihi, ce idei dragute! Bomboanele depozitate in cutiuta transparenta, sunt mai greu de "furat". Trebuie sa desfaci fundita, etc. Din pom, le iei imediat. :D Cand eram copil, obisnuiam sa fur "continutul" si ambalajul il lasam in brad...sa nu se observe ca am trecut eu pe acolo. :))
RăspundețiȘtergereMultumim pentru ideei :)
RăspundețiȘtergereFoarte dragut! Buna idee cu tinutul borcanului pe masa din bucatarie. Cred ca arata tare bine
RăspundețiȘtergereMultumesc. Ma bucur tare mult
RăspundețiȘtergereMa bucur ca iti plac ideile mele. Asa e. Sunt mai greu de furat dar dau bine. Eu luam bomboanele cu totu' dar erqm atenta unde arunc hartia sa nu se prinda careva:))
RăspundețiȘtergereEu de ani de zile nu imi mai umplu bradul cu bomboane. M-am saturat de metoda aceea.. mi se pare deja prea kitch, nu stiu :(. Si noi avem obiceiul sa asezam bomboanele si dulciurile in diferite boluri ornamentale, tavite, cutiute, etc.. E mult mai modern si mai la indemana asa :) <3
RăspundețiȘtergereNici eu nu mai pun bomboane in brad pe aceleasi considerente
RăspundețiȘtergereCu mare drag :*
RăspundețiȘtergereeu le mananc, nu mai ajung in brad! :)))
RăspundețiȘtergere