luni, 27 august 2012

DIY: Buretel cu acetona

Buna dimineata , sau mai bine spus buna ziua:P!

Am tot vazut de ceva vreme prin magazine un borcanel cu dizolvant de unghii care contine un burete pentru a nu ne mai chinui cu dischete/vata imbibate cu dizolvant atunci cand vrem sa ne stergem unghiile.Problema este totusi pretul lor, mie mi s-a parut cam mult 10 lei pentru un borcanel cu burete si acetona, asa ca m-am gandit sa imi fac unul singura:) si vreau sa va arat si voua ce mi-a iesit, cu bani putini si cu o mare economie:).

In primul rand avem nevoie de un recipient din plastic sau sticla, eu am folosit un borcanel de la o crema de fata pe care l-am spalat bine si i-am indepartat eticheta. Indicat este ca recipientul sa aiba gura mai larga pentru a putea baga buretele inauntru si pentru a putea baga unghia.
Apoi avem nevoie de burete, burete de baie zic eu ca este cel mai indicat, dar eu am folosit burete special pentru spalat masina pe care l-am cumparat cu aproximativ 2,5 lei dintr-un market de cartier, cei din bucuresti probabil au auzit de issa market, l-am cumparat acum jumatate de an pentru ca e mai aerat si mi se parea potrivit pentru  manichiura aceea cu degradeuri.
Dizolvantul de unghii este elementul principal:P.
Si cred ca o foarfeca si un marker ne mai trebuie.



In primul rand masuram recipientul ca inaltime si diametru, apoi taiem o bucata din burete cu ajutorul foarfecei pe dimensiunile date.Va recomand sa taiati buretele putin mai mare decat dimensiunile exacte deoarece el se va inmuia in contact cu dizolvantul si va fi moale si greu sa frecam unghia de el,
Introducem buretele in recipient.Pe mijloc facem o fanta exact cat degetul aratator, deoarece ea se va largi cand va fi umed buretele.
La final adaugam acetona cat absoarbe buretele, nu sa curga din el.











Asta este tot. Cand se evapora acetona, completati, iar daca buretele este prea murdar de la oja colorata il schimbati.

Eu am folosit burete pentru spalat masina, care este mai moale decat cel pentru corp si mi se pare f f moale si cred ca nu este potrivit, dar cel de baie cred ca este perfect, va fi mai rezistent si va curata mai bine si mai repede.
Cu al meu a durat aprox 10 secunde pentru o unghie curatarea.


Buretele a costat aproximativ 2,5 lei, dar cei de baie se gasesc in kaufland la doar 1,3 lei ca cel folosit de mine pentru suportul de inele.
Recipientul il avem de la o crema, dar putem folosi si un borcanel mic.
Acetona mea este din kaufland, aproximativ 5 lei, dar am sa refac plinul de cateva ori bune:))
Si avem un total de 7 lei;)) din care si burete ne mai ramane pentru inoire si acetona la fel:D.

Spor la treaba si astept impresiile voastre!
Va pup:*

4 comentarii:

  1. Waw ce idee super si economica:D Multumim scumpa:*

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am cumparat sambata un borcanel din asta cu acetona si am platit 6lei..l am incercat si imi place mult cum e...cand o sa se termine sau o sa se muradreasca buretelul, cu siguranta o sa ti fur ideea :D

    RăspundețiȘtergere
  3. waw, o idee foarte buna! multumesc :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. ;;) ma bucur ca te ajuta! cu mare drag:*

    RăspundețiȘtergere